Saschiz

La Saschiz am ajuns intr-o duminica de vara senina si calduroasa. Despre acest sat situat la cca 20 km de Sighisoara, pe drumul spre Brasov, nu stiam decat ca era un sat de sasi care avusese norocul sa fie inclus pe lista UNESCO a patrimoniului mondial. De cum am ajuns acolo, ne-am dat seama repede ca ceea ce preconizasem ca va fi o oprire scurta se va transforma intr-o excursie de cateva ore prin zona: chiar langa drumul national 13/E60 care taie satul se afla turnul, biserica fortificata, in partea dreapta pe deal se zarea o cetate si chiar in fata noastra se afla un centru de informare turistica, lucru care, dupa toate experientele in zona, nu putea decat sa ne surprinda…in sensul bun al cuvantului.

IMG_8793

Am inceput cu centrul de informare turistica unde ne-a intampinat o doamna foarte draguta care ne-a dat pliante (gratuite) cu informatii despre sat si alte puncte puncte turistice din zona Tarnave. Din vorba in vorba am aflat ca exista o fundatie numita Adept care incearca sa promoveze zona si sa atraga finantare europeana sau din mediul privat pentru diverse actiuni in serviciul comunitatii locale.

Centrul de informare turistica din Saschiz (Sursa: http://www.fundatia-adept.org/)

Am continuat cu turnul cu ceas si biserica fortificata. Locuitorii din Saschiz au lucrat 32 de ani la ridicarea Bisericii Evangelice (1493-1525), plasand-o in acelasi loc unde pe vremuri se aflasera o basilica romana si, mai tarziu, o biserica in stil gotic cistercian, inchinand-o Sfantului Stefan. Cateva secole mai tarziu, in 1709 si 1714, incendiile iscate in localitate au distrus atat biserica, cat si casa parohiala si turnul cu orologiu, acestea fiind reconstruite in stilul baroc care predomina stilul arhitectural al vremii.

Sursa: www.fortified-churches.com

Inauntru, biserica se aseamana cu alte biserici evangelice intalnite in zona: bolta cilindrica, geamuri inalte, strane gotice, orga care domina intreaga sala, pietre funerare, amvon cu coronament, etc. Mai iesite din comun sunt stranele ale caror picturi initiale realizate in culori vii au fost acoperite cu vopsea neagra, se pare din porunca unei preotese, acum multi ani. Exista cateva locuri in biserica unde cercetatorii au decapat vopseaua neagra si au scos la lumina culorile initiale, insa operatia este dificila, migaloasa si evident este nevoie de multi bani pentru a o finaliza, motiv pentru care sobrietatea culorilor inchise va domina interiorul bisericii ani intregi de acum inainte.

IMG_8750

IMG_8751

La cativa metri de biserica se afla Turnul cu Ceas care pe vremuri functiona ca turn de aparare. Turnul a fost construit intr-o prima faza in sec. 13-14, dar varianta sa finala a fost realizata in 1678 de catre aceiasi constructori austrieci care au ridicat si turnul din Sighisoara, motiv pentru care cele doua turnuri seamana izbitor de mult. Ca si in cazul turnului din Sighisoara, intr-una din firidele din turn se afla o sculptura de lemn in marime naturala care infatiseaza un barbat cu cusma si mantie care loveste cu un ciocan in clopot. Deasupra sa se afla cadranul ceasului, iar pe acoperis este inscrisa cu tigla colorata data 1832, data cand turnul a fost refacut in urma unui incendiu.

TurnSaschiz

Sursa: Google Earth

Ne continuam drumul spre cetatea de refugiu pe care o zariseram mai devreme in dreapta drumului, trecand paraul pe un pod de lemn acoperit si urcand dealul molcom pe drumul in zig-zag, printre livezile oamenilor si apoi printr-o padure taiata.

IMG_8764

IMG_8766

Odata ajunsi la poalele cetatii, ne-am simtit ca si cum aveam sa intram intr-un alt taram strajuit de ziduri groase si inalte de piatra. Am pasit in cetate pe sub Turnul de paza, inmarmuriti un moment de maiestuozitatea locului, necunoscutul care ne astepta dupa ce urma sa pasim in interiorul cetatii si tacerea deplina care inunda locul.

IMG_8770

Pe vremuri, aici locuia paznicul cetatii care din inaltimea locului sau putea sa vada departe peste dealurile din imprejurimi si sa anunte orice amenintare batand clopotul din turn, chemand la adapost locuitorii din cele sapte sate care au contribuit la construirea cetatii la jumatatea sec.14: Saschiz, Cloaserf, Archita, Daia, Crit, Adamsdorf si Diawaldia (ultimele doua acum disparute). Traversam o curte interioara mica si ajungem la urmatorul turn, Turnul Portii (sau Turnul Slaninei). Dupa cum ii spune si numele, acest turn proteja intrarea in curtea interioara si se pare ca in vremurile in care cetatea era functionala, exista aici si un grilaj cu tepi care era folosit pentru inchiderea fortificata a cetatii. Acum, nu se mai vede urma din grilaj, dar privind spre partea superioara a zidului dinspre interior zarim un pomisor care se inalta semet, parca sfidand regulile naturii si piatra care domina locul, direct din piatra. Sa fie acesta semn al naturii care isi reclama dreptul asupra locului? Sa fie simbol suprem al sperantei data de incapatanare? Sau poate un simbol trist al starii in care a ajuns cetatea dupa ce din 1945 nu a mai fost pazita si intretinuta?

IMG_8773

Odata intrati in curtea interioara de forma ovala, zarim si celelalte patru turnuri de aparare: Turnul Preotului (locul unde se adaposteau preotii cand zona era atacata), Turnul Pulberei (locul unde exista un cazan si se pregatea amestecul prafului de pusca), Turnul Scolii (unde se refugiau dascalii) si, in sfarsit, turnul cel mai impozant, Turnul Principelui. In acesta din urma s-a descoperit o piatra pe care era trecuta data de 1347, de unde si presupunerea ca in aceasta perioada s-ar fi construit cetatea. Tot aici, s-a gasit si o inscriptie conform careia principele Gabriel Bathory ar fi tinut consiliu de razboi impotriva turcilor.

IMG_8778

Traversand curtea, observam niste sparturi mari in zid care permit sa iesim putin in afara cetatii pe partea opusa si sa mergem cu grija cativa metri de-a lungul zidului cetatii, pe margina rapei care se afunda in jos.

IMG_8788

Vedem aici in zid ferestre inguste, dreptunghiulare, acoperite cu o bucata de lemn care putea fi miscata astfel incat sa permita celor din interiorul cetatii sa vada ce se intampla afara si sa traga cu arma in cazul in care cetatea era atacata din acea zona.

IMG_8784

Am ramas cateva ore bune in cetatea de la Saschiz, respirand aerul curat, pipaind cu atentie pietrele, incercand sa ne imaginam povestile celor care veneau aici cu frica, sperand sa gaseasca aici un adapost care sa le salveze viata. In acest loc parca rupt de realitatea cotidiana, ritmul se rupea, timpul scurgandu-se mai incet, oamenii devenind brusc mai politicosi. In rastimpul in care am stat in cetate, am mai intalnit cativa turisti care veneau acolo nu ca la niste ruine parasite, un loc comun unde sa ai impresia ca poti face ce vrei, ci ca si cum ar fi intrat in casa cuiva: in locul stresului, replicilor repezite, privirilor grabite, la Saschiz am avut o dupa-amiaza cu conversatii politicoase, tacere si respect. In circa aproape 3 ore cat am stat acolo trei grupuri mici de turisti din Germania au vizitat cetatea.

IMG_8774

Din pacate, ne astepta inca un drum lung pana la Bucuresti si nu am reusit sa stam pana seara in cetate…caci, legenda spune ca in zidurile cetatii se afla zidita o virgina care face cetatea sa raspunda in ecouri “Noapte buna! Noapte buna!” atunci cand trecatorii o saluta.

Pentru a ajunge la Saschiz de la Bucuresti, Brasov, Sighisoara si Targu Mures, se merge pe drumul E60, national 13 de la Targu Mures la Brasov si national 1 de la Brasov la Bucuresti. Cand mergi de la Sighisoara spre Brasov, Biserica cu Turn si cetatea sunt pe dreapta.


View Larger Map

Rugaminte: incercati sa lasati locurile asa cum le gasiti, fara inscriptii scrijelite si gunoaie sintetice ! Pe drumul pana la destinatie si inapoi nu circulati cu viteza excesiva, nu dati semnale din faruri de la 1 km distanta, pastrati distanta fata de cel dinaintea voastra, creati confort pentru voi insiva si pentru ceilalti prin respect.

Pentru mai multe informatii:

Share/Bookmark

Despre numele Portilor de Fier

Totdeauna am crezut ca denumirea “Portile de Fier” isi are originea in barajul construit aici intre 1964-1972 si in cele doua hidrocentrale plasate strategic pe Dunare, gandindu-ma ca acestea inchid Dunarea ca niste porti, fierul din nume facand referire la unul dintre materialele folosite la constructie. M-am inselat, denumirea este mult mai veche, fiind o metafora care se refera mai degraba la faptul ca aceasta zona de pe Dunare era pe vremuri greu navigabila din cauza unor stanci care rasareau din apa si care faceau practic imposibila trecerea in siguranta a navelor mai mari.

Portile de Fier (Sursa: http://alexisphoenix.org/)

Se pare ca turcii sunt cei care au denumit acest loc Portile de Fier, in limba turca “demir kapi”, “demir” insemnand “fier” si fiind folosit in diverse expresii pentru a desemna ceva imposibil, greu de facut, ca de exemplu in “demir leblebi “, adica “lucru greu de facut”, iar “kapi” insemnand “poarta, usa”. Deci, “demir kapi” insemna nu numai “portile de fier”, ci, prin extensie, si “portile greu de trecut”, adica o referire directa la stancile care blocau navigatia pe Dunare. Este interesant de vazut ca exista si alte locuri in lume care au aceasta denumire, toate avand un comun anumite caracteristici geografice care fac imposibila trecerea prin locurile respective si, in al doilea rand, interactiunea cu cultura turca. Astfel, avem porti de fier si in Macedonia in orasul Demir Kapija de pe raul Vardar, in Algeria si in Asia Centrala.

Harta zonei Portile de Fier (Sursa: http://donsmaps.com/)

Desi nu imposibil de trecut prin acest defileu, Portile de fier erau un loc atat de periculos, dar in acelasi timp maiestuos prin spectacolul naturii pe care il ofereau calatorilor, incat zona este una dintre cele mai mentionate in jurnalele de calatorie ale celor care au trecut pe aici. Maude Parkinson, o englezoaica ce a trait in Romania 20 de ani (intre 1889 si 1909), descrie astfel modul in care se traversa zona:

“Prima oara cand am calatorit dinspre Viena, pasagerii trebuiau sa se dea jos de pe vasul cu aburi la Orsova si sa se imbarcheze pe unul mai mic care trecea cu atentie printre stancile de la <<Portile de Fier>>. Toata lumea era interesata de peisajul minunat prin care treceam, dar interesul era amestecat cu spaima, caci ascultam straniile povesti ale accidentelor care avusesera loc chiar in aceasta zona. Povestitorul era un ungur care parea incantat de efectul pe care il producea. Cu totii am respirat usurati cand am iesit din zona periculoasa si ne-am imbarcat din nou pe unul dintre marile vase cu aburi care ne astepta”.

Zona Portilor de Fier la Ada Kaleh (Sursa: http://donsmaps.com/)

Tot despre frumusetea, dar si despre pericolul, zonei scrie si James Samuelson pe la sfarsitul sec.19:

“Probabil ca nu exista nici un alt peisaj riveran din Europa care sa egaleze, si in mod sigur nici unul nu depaseste, acea parte a Dunarii care se intinde pe circa 75 de mile de la Bazias (…) la asa numitele <<Porti de Fier>>. (…) Malurile seamana foarte mult cu cele ale unui fiord norvegian care se semetesc brusc peste apa, fiind acoperite de pini si alti pomi alpini. Uneori ti se pare ca vaporul traverseaza un lac de munte, ca in Norvegia sau in Scotia. In partea de jos exista ceea ce otomanii atat de iubitori de metafore au numit “Portile de Fier” si in mod sigur ei au considerat acest loc o bariera insurmontabila in inaintarea spre occident, pe fluviu. (…) <<Portile de Fier>> constau din nenumarate stanci infipte in albia fluviului. Din loc in loc apar la suprafata, dar in cele mai multe cazuri se afla chiar sub luciul apei, spargand intreaga suprafata in valuri si curenti, pe unde se poate naviga doar pe mici portiuni, astfel incat in anumite portiuni ale fluviului, pasagerii si marfa trebuie mutati pe barci mai mici si retransferati pe vase cu aburi mai mari, dupa <<Portile de fier>>.”

Zona Portilor de Fier (Sursa: http://chestofbooks.com/)

Fiind deci un loc dificil de traversat, s-a decis inlaturarea stancilor si formarea unui canal navigabil, prima incercare de acest gen datand din 1834 si fiind facuta la initiativa contelui Istvan Szechenyi. Aceste prime lucrari au durat 13 ani si, desi nu stim exact cate stanci au fost inlaturate, se stie ca trecerea prin zona devenise oarecum mai usoara. De exemplu, Hans Christian Andersen, cel pe care il cunoastem mai degraba ca autor al povestilor “Mica sirena”, “Ratusca cea urata” sau “Hainele cele noi ale imparatului”, descria astfel locul in 1846:

“Aici incepe asa-numita <<Poarta de Fier>> pe care majoritatea calatorilor o descriu ca fiind acea parte a Dunarii aproape imposibil de navigat. Aici este o cascada foarte puternica, cu curenti navalnici care au inghitit vase sau care au zdrobit in bucati vapoare. Vezi cum ies din spuma apelor stanci negre care isi intind in aer degetele care zdrobesc tot. Cu toate acestea, am reusit sa trecem prin <<Poarta de Fier>>.”

Insa lucrarile majore de deschidere a canalului au inceput in 1890, finalizandu-se destul de repede (daca ne gandim la ritmul in care se repara drumurile azi) dupa sase ani, acest proiect fiind impus monarhiei austro-ungare prin tratatul de la Berlin din 1878, cand, printre altele, a fost recunoscuta si independenta Romaniei. De altfel, se spune ca dupa finalizarea lucrarilor, ministrul ungar al transporturilor, Gabor Baross, cel care era responsabil cu aceasta lucrare, a primit porecla de “ministrul de fier”.

Lucrari de inlaturare a stancilor care blocau navigatia pe Dunare (Sursa: http://alexisphoenix.org/)

Pentru mai multe informatii:

Share/Bookmark