Cu Dickens prin Bucuresti

Zilele trecute am gasit din pura intamplare un volum cu articolele aparute in “Household words” in perioada 1853-54. Printre ele, un articol interesant, pe alocuri hazliu, pe alocuri trist, cu unele observatii bizare despre Bucuresti. Cautand mai multe informatii, am aflat ca “Household words” era o revista saptamanala editata de catre Charles Dickens in care se publicau romane-foileton (de exemplu “Hard Times” al lui Dickens), dar si articole sau reportaje despre subiectele vremii. De altfel, din primele randuri ale articolului, aflam ca in 1853, numele Bucurestiului devenise familiar cititorului englez, chiar daca acesta nu stia prea multe despre ce se ascunde in spatele acestui nume. Articolul nu este semnat, dar din text reiese ca ar fi fost scris pe baza observatiilor de calatorie ale unui oarecare domn Smith.

Bucurestiul la 1868 (Sursa: Wikimedia Commons)

“Scriitorii politici si geografii il numesc capitala si in mod sigur este sediul guvernului din provincia Valahia. Dar acesta nu se ridica la nivelul notiunilor pe care le avem noi in legatura cu o capitala, deoarece in realitate nu este decat un sat imens imprastiat pe campia care se intinde pe ambele parti ale Dambovitei.”

“Spatiul ocupat este enorm si, atunci cand il vezi de la distanta, iti sugereaza idea de prosperitate- ba chiar si splendoare, asa cum se intampla in marea majoritate a oraselor orientale. Aceste orase stralucesc de departe, dar cu cat te apropii, cu atat frumusetea lor dispare.”

“Nu stim exact care sunt motivele sociale pentru care intrarea in Bucuresti se face printr-o mlastina, indiferent care ar fi locul de unde ai veni. Unii spun ca acest lucru este in beneficiul vamesilor care, daca se intampla sa adoarma, sunt siguri astfel ca niciun calator nu poate intra sau iesi pe furis din oras.”

Bucurestiul pe la 1850 (Sursa: Wikimedia Commons)

“Nimic nu poate fi mai trivial decat stilul arhitectural din Bucuresti. Oamenii locului or sa va spuna ca, din cauza cutremurelor, nu are niciun rost sa se construiasca cladiri frumoase. Daca situatia ar fi diferita, spun ei, Bucurestiul ar depasi Londra sau Parisul. Acesti valahi minunati au atata mandrie provinciala.”

“Cateva [dintre strazi] sunt pavate cu piatra sau, mai bine zis, pietrele sunt aruncate alandala pe pamant. Ar fi fost mai bine daca bucurestenii ar fi ramas la drumurile de lemn caci, asa cum stau lucrurile acum, cele mai bune strazi ale lor seamana cu albia unui rau de munte.”

“Cand vine primavara si incepe sa se topeasca zapada, nici om, nici animal nu mai pot circula. Sute de robi, condusi cu biciul, sunt scosi in strada pentru a curata zapada care se transforma in noroi. Dar, in loc sa scoata zapada din oras, o ingramadesc pe langa case, unele dintre ele fiind acoperite pana la jumatate de muntii de mizerie din sedimentul ramas dupa topirea zapezii.”

“Dar sa nu uitam podul Mogosoaiei. Acesta este principalul loc de promenada al Bucurestiului, traversand orasul dintr-o parte in alta (…). Aici puteti vedea dupa-amiaza sau, mai degraba, seara (…) un spectacol foarte interesant. Boierii ies sa ia aer, fiecare cu trasura lui (…), dar nu se misca incet, ci vor sa demonstreze maiestria armasarilor lor. Se pare ca unul dintre scopurile lor este sa-i scoata pe pietoni de pe strada. (…) Incepe competititia (…) zeci, sute de diverse vehicule se alatura, miscandu-se la o viteza inspaimantatoare (…) ca si cum ar alerga pentru o miza foarte mare.”

“Doua influente distincte se fac simtite: cea a Rusiei, acceptata de nevoie, si cea a Frantei, aleasa din motive de gust. Mai ales doamnele valahe importa idei si bonete de la Paris si am cunoscut cateva a caror eleganta si rafinament (…) nu ar putea fi depasite in Belgravia sau Faubourg St. Germain. (…) Insa, greseala pe care o fac ele este afectarea. Uneori se rusineaza tocmai de acea calitate care le face sarmante si devin extravagante pentru a evita ceea ce ele se tem ca ar fi privit ca rusticitate.”

“Multi boieri au renuntat la invechitul caftan si au adoptat hainele noastre elegante. Un dandy de Bucuresti este foarte nefericit daca nu are cizme de piele si manusi fine. De asemenea, el este exagerat de atasat de ochelari si monoclu, lanturi, ceasuri si orice lucru pe care el il considera o dovada exterioara a civilizatiei.”

Evident, randurile acestea nu sunt mai mult decat parerile unei persoane care, desi incearca sa ii inteleaga pe bucuresteni prin prisma propriilor valori, judeca ceea ce vede plecand de la modul sau de a intelege lumea. Insa, lasand la o parte referirile la monoclu, drumuri pietruite, etc etc….nu poti sa nu te intrebi daca schimbarea nu este mai mult de fatada si daca in ultimii 156 de ani nu ne-am “dezvoltat” decat pastrand clara aceeasi coordonata: aparenta.

—

Puteti accesa articolul complet aici.

—

Addendum (03.08.2009): Nu sunt de parerea ca o creatie de pe blog sa nu fie impartasita si copiata, dar modul in care a procedat unul de pe facebook, al carui nume de utilizator e prea neinsemnat pentru a-l insera aici, de a plagia cu tupeul clocit al multora de la noi, articolul de mai sus fara a da dovada de bunul simt minim de a indica sursa, confirma perpetuarea celor observate mai sus si mi-a provocat o senzatie de ingretosare profunda fata de caracterul abject al unora ca el. Vom continua sa prezentam articole pe tema obiceiurilor injositoare intalnite la noi in diverse epoci istorice pentru a vedea dumneavoastra cam cat de inradacinata e lipsa de bun simt la romani.